CADRE MEDICALE EPUIZATE

În secțiile Terapie Intensivă, Boli Infecțioase și Pneumologie ale Spitalului Județean Buzău nu mai sunt locuri pentru pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19. Deoarece situația critică durează deja de câteva săptămâni, medicii, asistentele și infirmierele din aceste secții fac faţă din ce în ce mai greu afluxului de pacienţi. Formele de boală cu care buzoienii se prezintă la spital sunt mai grave decât cele din valul 2 al Pandemiei. Tot mai mulţi pacienţi ajung la medic cu afectare pulmonară serioasă. Chiar şi după spitalizare, pacienţii merg acasă dependenţi de oxigen, dar şi…

Detalii

PROTEST TIMID

Au fost proteste și în municipiul Buzău împotriva restricțiilor impuse de Guvern. Aproximativ 30 de buzoieni, membri și simpatizați ai Alianței pentru Unirea Românilor, au ieşit în stradă, ieri seară, începând cu ora 18.00. Protestul a avut loc în fața Instituției Prefectului. Oamenii au purtat pancarte cu mesaje anti-restricții, au scandat lozinci și au cerut demisia lui Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne. Protestatarii au arborat steaguri ale României şi au scandat „Libertate!”, „Raed nu uita, asta este ţara mea!”. După ce au scandat în faţa Prefecturii…

Detalii

VACCINARE ANTI-COVID ȘI ÎN  FARMACII

Guvernul va permite vaccinarea anti-COVID în farmacii și nu doar testarea rapidă, care să confirme sau să infirme infecția cu noul coronavirus. Prevederea apare într-o ordonanță de urgență reaprobată de Executiv, aseară, dupa ce aceasta fusese primise unda verde joia trecuta. În  noua forma apare și precizarea că farmaciștii vor putea, dacă vor dori, să facă și vaccinări. În continuare, trebuie emise ordine de ministru care să stabilească și condițiile concrete în care aceste operațiuni se pot produce. Asta înseamnă că e necesar un spațiu unde farmaciștii să poată să…

Detalii

VACANȚĂ PRELUNGITĂ

Copiii vor intra într-o vacanţă de primavară prelungită, din 2 aprilie până pe 4 mai si va cuprinde atat perioada Pastelui catolic, cat si Pastele ortodox. Decizia îi aparţine ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, care spune că aprilie este o lună critică, din punct de vedere epidemiologic. O vacanță de primavară prelungită până în data de 4 mai va insemna insa decalarea calendarului pentru examenele naţionale. Mai exact, este vorba de examenul de Evaluare Naţională, pentru elevii care termină clasa a VIII-a, examen, care va avea loc în perioada 5 iulie – 8…

Detalii

SFATURI ÎN PANDEMIE

În contextul evoluției pandemiei de coronavirus, tot mai mulţi oameni se simt stresaţi si devin anxioşi, iar psihologii recomanda sa ne pastram calmul si să gandim pozitiv, pentru a face față problemlor care apar. Specialistii ne recomandă câteva strategii utile pentru gestionarea anxietatii si mentinerea sanatatii mentale si fizice. Socializarea, optimismul, dar si practicarea zilnică a exercitiilor de respiratie controlata ne pot ajuta in situatiile limită. De asemenea, un program corect de somn, mentinerea unei alimentatii echilibrate și practicarea unui sport pot reduce stresul si imbunatatii dispozitia. Specialistii consideră că…

Detalii

CERERI PUȚINE PENTRU BILETE DE TRATAMENT

De teama coronavirusului, pensionarii buzoieni nu mai sunt interesați să facă tratament în stațiunile balneoclimaterice din țară. Dacă în anii trecuți, în martie, erau deja înregistrate câteva mii de solicitări, în 2021 se constată o scădere drastică a numărului de cereri din partea pensionarilor buzoieni. Reprezentanții Casei Județene de Pensii Buzău spun că, din cauza restricțiilor impuse de autorități, bazele de tratament nu mai asigură toată gama de proceduri, acesta fiind un alt factor de descurajare pentru pensionari. Chiar dacă nu a fost anunțată încă o dată concretă de la…

Detalii

DIN NOU LA ȘCOALĂ

Și elevii buzoieni s-au reintors, astazi, in banci. După o perioda de trei luni in care scoala s-a desfasurat online, elevii si dascalii s-au intalnit fata in fata. Respectand toate masurile de siguranta impuse, elevii, cadrele didactice si părintii nu ar trebui sa aiba motive de ingrijorare. Purtarea mastii de protectie, igenizarea corespunzatoare a tuturor spatiilor si distantarea sociala sunt cateva dintre regulile pentru deschiderea școlilor. Regulile sunt prevăzute într-un ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății. Toate școlile buzoiene au asigurat stocul cu masti de protectie si materialul dezinfectant…

Detalii

REVENIREA ÎN ȘCOLI, REGLEMENTATĂ

Ordinul care reglementează modul în care se vor desfășura cursurile în școli începând de luni, 8 februarie,  a fost finalizat aseară. Ministrul Educației și cel al Sănătății au decis că suspendarea orelor va fi impusă pentru 14 zile, dacă în clasele de gimnaziu și liceu vor fi doi elevi confirmați pozitiv, iar la grădiniță și clasele primare, regula se va aplica la depistarea unui singur caz. În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat…

Detalii

A ÎNCEPUT VACCINAREA DASCĂLILOR

Astăzi a început procesul de vaccinare a cadrelor didactice și a celorlalți angajați din învătământ din judetul Buzau. Reprezentanții Inspectoratului Scolar Judetean spun că doar jumătate din totalul dascălilor din școlile buzoiene au acceptat să se imunizeze și vor primi vaccinul anti-COVID. Imunizarea profesorilor și a celorlalți angajați din școli se realizeaza în doua centre din Buzau, un centru din Rm. Sarat si în cate unul în Vadu Pașii si Vernesti. Unitatile de invatamant din județul Buzău au desemnat o persoană de contact, care poate introduce pe platforma de vaccinare numele…

Detalii

UN NOU PROTEST

Un nou protest al sindicaliștilor din sănătate, la Buzău. Dacă marți, sindicaliștii buzoieni de la „Sanitas” și-au exprimat public nemulțumirile față de nerespectarea unor promisiuni pentru angajații din sănătate, ieri după amiază a venit rândul celor de la „Solidaritatea sanitară” să protesteze în fața Prefecturii. Printre revendicările adresate noului guvern se numără asigurarea protecției și securității salariaților în riscul îmbolnăvirii cu COVID, creșterea salariilor de bază pentru toate categoriile de lucrători începând cu 1 ianuarie și acordarea stimulentului de risc pe întreaga durată a pandemiei pentru toți angajații din sănătate.…

Detalii