ȘI-AU LUAT REVANȘA

FC Buzău și-au luat revanșa, într-o nouă partidă amicală cu Metaloglobus, disputată, de această dată, la București. Jucătorii lui Cristi Pustai s-au impus cu 3 la 2, după ce, sâmbăta trecută, pierduseră cu 2 la 1, în Crâng. FC Buzău a deschis scorul în partida de pregătire cu Metaloglobus, reușind să deblocheze tabela în minutul 30, prin Paul Pațurcă. Gazdele au egalat în minutul 44, prin veteranul Ovidiu Herea și și-a majorat avantajul în minutul 49, prin Alex Potecea, același jucător care semnase dubla, în amicalul disputat sâmbăta trecută. FC Buzău…

Detalii

ÎNCĂ UN TRANSFER, DAR ȘI O DESPĂRȚIRE

FC Buzău a bifat încă un transfer, al cincilea până acum în această iarnă. După Robert Sălceanu (Dunărea Călărași), Dorin Burlacu (Aerostar Bacău), Mihai Neicuțescu (Dinamo) și Gonzalo Latorre (Cerro Largo, Uruguay), în Crâng a ajuns și Valentin Balint (27 de ani), atacant pus pe liber de Claudiu Niculescu la Concordia Chiajna. Interesant este că Valentin Balint, ultimul sosit în tabăra buzoiană, nu a marcat niciun gol în cele 12 meciuri în care a fost folosit în 16 etape disputate până acum din actuala sta­giune. Mai mult, nici sezonul precedent…

Detalii

ULTIMELE TRANSFERURI

FC Buzău a anunțat ultimii fotbaliști transferați în Crâng, care se vor alătura lotului condus de Cristi Pustai în cantonamentul care a început, ieri, la Râmnicu Sărat. Pe lângă râmniceanul Dorin Burlacu (29 de ani, de la Aerostar Bacău) și uruguayanul Gonzalo Latorre (25 de ani, fost la Cerro Largo – Uruguay), se află și Mihai Neicuțescu (23 ani), fost jucător al lui Dinamo București. Acum doi ani, fotbalistul s-a aflat în centrul unui scandal, fiind și exclus din lot cu acea ocazie de antrenorul de atunci al lui Dinamo,…

Detalii

OBIECTIV: PLAY-OFF-UL

FC Buzău începe anul cu un mare obiectiv: calificarea în play-off-ul Ligii a 2-a de fotbal. Deocamdată, campionatul ligii secunde este în, majoritatea echipelor urmând să-și reia antrenamentele pentru pregătirea părții secunde a sezonului începând cu 10 ianuarie 2022. Trei etape au mai rămas de disputat din sezonul regular, iar planurile cluburilor țin cont și de ceea ce va urma apoi pentru ele. Cine se clasează la final în primele șase poziții merge în play-off, deci se va lupta pentru promovare, iar restul formațiilor vor fi separate, în funcție de…

Detalii

PREGĂTIRI INTENSE, ANUL VIITOR

FC Buzău va avea stagii de pregătire extrem de interesante, anul viitor, în perioada premergătoare reluării Ligii a 2-a. Trupa din Crâng va face mai multe cantonamente, acasă, dar și în altă zonă a țării. Pentru jucătorii lui Cristian Pustai, pregătirile vor începe cu un cantonament la Sărata-Monteoru, pe plan local, unde fosta SCM Gloria Buzău s-a tot pregătit în anii trecuți, în perioadele de pauză ale campionatelor. Echipa buzoiană va disputa câteva meciuri amicable acasă, dar și la Chișinău, cu Zimbru și cu Milsami Orhei. Ulterior, FC Buzău merge…

Detalii

NOROC LA TRAGEREA LA SORȚI

FC Buzău a avut, din nou, noroc la tragerea la sorți pentru Cupa României la fotbal, organizată ieri de Federația Română de Fotbal.  După ce în turul precedent, a dat peste o echipă de liga a treia, trupa lui Cristi Pustai va întâlni, în șaisprezecimile competiției, formația Academica Clinceni, cea mai slabă echipă din Liga 1 în acest început de sezon. Prim-divizionara din județul Ilfov trece printr-o criză financiară acută, probleme care se regăsesc și în evoluția echipei. Astfel, după 7 etape în Liga 1, Academica se află pe ultimul…

Detalii

BANI PENTRU FOTBAL

Consiliul Județean Buzău a aprobat, ieri, alocarea unui milion de lei pentru echipa de fotbal FC Buzău. Astfel, Consiliul Județean devine instituție care alocă bani pentru echipa din Crîng, în noua formulă de acționariat. Timp de două luni și jumătate, FC Buzău a activat din banii investitorului privat, care a alocat peste 100.000 de euro. Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu ar dori, însă, ca la FC Buzău să fie promovați mai mulți jucători tineri, considerând că jucătorii experimentați folosiți de Cristi Pustai ar putea să facă un pas…

Detalii

PRIMA VICTORIE

FC Buzău a spart gheața și a reușit, în etapa a 4-a, prima victorie din acest sezon. Buzoienii s-au impus cu 3-0 la Dunărea Călărași, chiar pe terenul fostei echipe a antrenorului Cristian Pustai Echipa din Crâng a început în forță meciul și a deschis scorul în minutul 19, prin Cristian Ciobanu. Acesta a prins un șut puternic din 16 metri central, iar mingea a intrat în plasă sub transversală. Tot Ciobanu a reușit să majoreze diferența șapte minute mai târziu, aducând o oarecare liniște în tabăra buzoienilor. Jucătorii lui Cristi…

Detalii

IRITAT DE SITUAȚIA DE LA F.C. BUZĂU

La nici trei luni de la înființare, apar deja tensiuni în jurul noului club de fotbal din Crâng, FC Buzău. Nemulțumirile, deși nu prea explicite, au fost exprimate chiar de către președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, în ședința extraordinară din această săptămână. Neagu s-a arătat destul de iritat de situația de la echipa buzoiană și i-a acuzat de lipsă de transparență pe noii conducători ai clubului de fotbal din Crâng. Criticile au fost formulate în contextul în care președintele Consiliului Județean a anunțat că, la jumătatea lunii august,…

Detalii

A DOUA ÎNFRÂNGERE

FC Buzău a suferit a doua înfrângere consecutivă în actualul sezon, după ce a pierdut, pe teren propriu, partida cu Universitatea Cluj în runda secundă din Liga 2 de fotbal. Partida disputată, ieri, 8 august 2021, pe stadionul din Crâng, s-a terminat cu victoria oaspeților, scor 1-0. Singurul gol a fost reușit de Albert Voinea în minutul 9, în urma unui contraatac. Blejdea a pătruns pe flancul stâng al buzoienilor, a centrat perfect, iar Voinea s-a demarcat și a trimis în plasă din 4 metri. De altfel, Blejdea și Voinea…

Detalii