CADOURI PENTRU VÂRSTNICI

Întâlnire emoționantă, astăzi dimineață, între președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, și membrii unei asociații a persoanelor vârstnice din județ. Evenimentul a avut loc în centrul municipiului Buzău, la sediul Consiliului Județean al Pensionarilor și al Persoanelor Vârstnice. Printre invitați s-a numărat și Mihail Milea, cel mai îndrăgit preot din județul Buzău. La finalul evenimentului, peste 50 de persoane vârstnice au primit, din partea Consiliului Județean, pachete cu alimente specifice sărbătorilor pascale, un ajutor binevenit, într-o perioadă cu tot mai multe dificultăți financiare. De altfel, Consiliul Judetean Buzău sprijină…

Detalii

SPITAL DESCHIS, DAR CU CONDIȚII

Spitalul Municipal Rm. Sărat ar putea fi redeschis pentru toții pacienții, la începutul lunii martie. Vestea a fost dată de managerul unității medicale, Adrian Danielescu, la cea mai recentă ședință a Consiliului Local Municipal. Problema redeschiderii spitalului a fost dezbătută, într-o videoconferință cu ministrul Sănătății, la sfârșitul săptămânii trecute. Adrian Danielescu precizează că deschiderea Spitalului din Rm. Sărat depinde de respectarea anumitor măsuri și circuite sigure. Miercuri, conducerea unității medicale trebuie să înainteze propunerile către Direcția de Sănătate Publică Buzău. Pentru redeschiderea și tratarea pacienților COVID, dar și a celor non-COVID,…

Detalii