SUSPECȚI DE FURT, SĂLTAȚI DE POLIȚIȘTI

Acțiune ca-n filme, miercuri, pe Aleea Industriilor din municipiul Buzău! Polițiștii buzoieni au imobilizat în trafic o mașină în care se aflau doi bărbați și două femei. Este vorba despre persoane bănuite de comiterea mai multor furturi din locuinţe, de pe raza municipiului Buzău. Automobilul în care se aflau cei patru suspecți a fost oprită iar aceștia au fost imobilizați. Polițiștii spun că cele două femei, mamă și fiică, ambele din Galați, sunt principalele suspecte în cazul mai multor furturi din locuințe. Practic, ele acționau prin metoda “încrederii”. Adică, sunau…

Detalii

 “PRIMA CASĂ” DEVINE “NOUA CASĂ”

Programul „Prima Casă” se va numi „Noua Casă” și va avea plafoane de două ori mai mari pentru achiziția de locuințe noi. Guvernul a aprobat la sfarsitul saptamanii trecute  într-o primă lectură programul „Noua casă”, una dintre prevederile acestuia fiind majorarea plafonului pentru creditele pentru achiziţia de locuinţe noi, de la 70.000 la 140.000 de euro. Avansul rămâne 5%. Modificarea vine în contextul în care majoritatea locuințelor vândute prin „Prima Casă” au fost în imobile vechi si astfel, nu a fost stimulat suficient sectorul construcțiilor. Dezvoltatorii imobiliari spun că, astfel,…

Detalii