ȘANTIERE DESCHISE MAI DEVREME

Cercetările de pe șantierele arheologice din județul Buzău, considerate de importanță majoră pe plan național și chiar internațional, vor fi reluate mai devreme, în acest an. Redeschiderea siturilor arheologice a fost planificată încă de anul trecut, iar prima etapă de cercetări va debuta în luna mai, cu o lună mai devreme, față de alți ani. Una dintre cele mai dificile provocări ale arheologilor buzoieni va fi explorarea șantierului de la Târcov, din comuna Pârscov, într-o zonă greu accesibilă. În punctul ,,Piatra cu Lilieci”, se află în cercetare o așezare din…

Detalii

EXPOZIȚIE DESPRE „COPILĂRIA ÎN COMUNISM”

Jucării, jocuri, manuale școlare, uniforme ale şoimilor patriei şi pionierilor, alături de insigne, medalii, diplome ce răsplăteau performanţele școlare ale elevilor din perioada comunistă pot fi văzute, începând de astăzi, la Muzeul Județean Buzău, odată cu deschiderea expoziției temporare „Copilăria în Comunism”. Pentru cei mai în vârstă, expoziția este o călătorie virtuală în timp. Vizitatorii mai tineri au ocazia să descopere și interiorul unei locuinţe din perioada comunistă, cu mobilierul, dar şi cu obiectele casnice specifice vremii. Pentru vizitatorii născuți în Democrație, expoziția „Copilăria în comunism” este o incursiune într-o…

Detalii

EXPOZIȚII DE TOP, LA „NOAPTEA MUZEELOR 2022”

Ediția 2022 a evenimentului internațional ”Noaptea Muzeelor Europene” va avea loc sâmbătă, 14 mai. La Muzeul Județean Buzău, începând cu ora 19.00 și până după miezul nopții, publicul va putea vizita gratuit expozițiile organizate cu acest prilej, precum și colecțiile de bază. ”Escapada Culturală Internațională Nocturnă” va fi continuată și anul acesta, cu cea de-a patra ediție.  „Israel – File din natură” este titlul expoziției organizată de Muzeul Județean, în parteneriat cu Ambasada Israelului în România. Cea de-a doua expoziție de artă va conține lucrări semnate de un apreciat artist…

Detalii

„NOAPTEA MUZEELOR”, DESFĂȘURARE INEDITĂ

Muzeul Județean Buzău continuă și în acest an evenimentul deja tradițional ”Noaptea muzeelor”. Din păcate, deoarece autorităţile au impus restricții sanitare și de distanțare fizică mult mai dure, „Noaptea Muzeelor” se va desfășura într-un mod atipic. În mediul online, reprezentanţii Muzeului Judeţean vor posta, într-un montaj foto-video, o prezentare succintă a ceea ce s-a întâmplat în anii trecuți în „Noaptea Muzeelor”, începând din 2015, până anul trecut. Întâlnirile din mediul online vor fi transmise din interiorul sediului central și al colecțiilor externe, în seara zilei de 14 noiembrie, între orele…

Detalii

EXPOZIȚIE EVENIMENT, LA MUZEUL JUDEȚEAN

Din 22 septembrie, Muzeul Județean Buzău va găzdui cel mai important eveniment cultural al anului. Este vorba despre o expoziție de artă cu lucrări semnate de Salvador Dali, unul dintre cei mai mari artiști ai lumii. Expoziția ”Surprinzătorul Dali” scoate în prim plan 150 de lucrări originale, care fac parte din colecția privată Kesauri. Înainte de a ajunge în România, expoziția ”Surprinzătorul Dali” a mai vizitat și Statele Unite ale Americii, Franța, Italia, Spania, Suedia, Lituania și alte țări din Europa. Pentru a vizita expoziția, publicul va trebui să respecte…

Detalii