VOR CA SPITALUL SĂ RĂMÂNĂ DESCHIS

Autoritățile din Rm Sărat, dar și reprezentanții Partidului Social Democrat doresc ca Spitalul Muncipal să rămână deschis, în continuare, pentru toți pacienții. Liderii PSD consideră că, existența în unitatea medicală a celor două circuite, atât pentru pacienții COVID, cât și pentru pacienții non-Covid, este mai mult decât necesară. Asta în condițiile în care Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat asigură servicii medicale, nu numai pentru populația orașului, dar și pentru cea din comunele limitrofe. Senatorul Liliana Sbîrnea precizează că închiderea unității medicale nu reprezintă o soluție, atât timp cât această măsură…

Detalii...

SPITAL PLIN CU BOLNAVI COVID

Spitalul Municipal Râmnicu Sărat tratează la capacitate maximă pacienții infectați cu COVID-19. În această dimineață, 149 de persoane erau internate în unitatea medicală. Printre pacienții interanți la Râmnicu Sărat sunt și persoane care prezintă simptome severe de boală. Conducerea Spitalului Municipal Râmnicu Sărat a suplimentat numărul paturilor destinate pacienților tratați pentru noul coronavirus. Cadrele medicale au făcut eforturi pentru a menține ambele circuite din unitate, cel pentru bolnavii cu Covid-19 și cel destinat paciențiilor non-Covid. Și în cadrul secției de Pneumologie, de pe strada Păcii din Râmnicu Sărat, sunt internați…

Detalii...

DEMERS COMUN PENTRU SĂNĂTATE

Autoritățile locale din Râmnicu Sărat nu vor ca Spitalul Municipal să redevină unitate suport pentru tratarea cazurilor de COVID-19. Reprezentanții Primăriei și consilierii locali vor să facă front comun în menținerea Spitalului Municipal ca unitate pentru tratarea tuturor pacienților din zona Râmnicului. La ultima ședință a Consiliului Local Municipal, Sorin Cîrjan, primarul municipiului Râmnicu Sărat, a propus aleșilor locali formularea unui memoriu către Ministerul Sănătății, Direcției de Sănătate Publică și Prefecturii Buzău, prin care să informeze că nu vor accepta ca spitalul să redevină unitate suport pentru tratarea pacienților infectați…

Detalii...

GESTIONAREA CAZURILOR DE COVID-19

Astăzi, în cadrul Spitalului Municipal Râmnicu Sărat sunt internați 23 de pacienți, tratați pentru Covid-19, dar și alte persoane tratate pentru diverse afecțiuni medicale. Patru dintre pacienții tratați pentru noul coronavirus sunt bărbați, 11 femei și 8 copii. Pe secția de Anestezie Terapie Intensivă sunt internați 2 adulți, dintre care unul este ventilat mecanic. În cazul în care numărul infectărilor cu COVID-19 va crește, Spitalul Municipal Râmnicu Sărat va mări până la o sută numărul paturilor destinate special pacienților cu coronavirus, astfel încât unitatea să poată asigura în continuare serviciile…

Detalii...

S-A REDESCHIS SPITALUL!

Zi extrem de importantă, astăzi, pentru pacienții din zona Rm. Sărat. În această dimineață, Spitalul Municipal Rm. Sărat s-a redeschis și pentru bolnavii non-covid. Momentul a fost așteptat cu mare nerebdare, atât de locuitorii din Rm. Sărat și comunele arondate, cât și de întregul personal medical. Autoritățile din Rm Sărat fac un apel către toți pacienții să dea dovadă de înțelegere față de corpul medical și să respecte toate regulile care se impun, în actualul context epidemiologic. Momentul redeschiderii unității medicale a fost așteptat de multă vreme de reprezentanții Spitalului…

Detalii...

SE REDESCHIDE SPITALUL DIN RM. SĂRAT!

Veste extraordinară pentru zeci de mii de oameni din zona Rm Sărat. Spitalul Municipal, declarat unitate Covid în urmă cu un an, se va redeschide și pentru ceilalți pacienți, cel mai probabil la jumătatea săptămânii viitoare. Ieri, Direcția de Sănătate Publică Buzău a transmis Spitalului Municipal Rm. Sărat confirmarea îndeplinirii condițiilor pentru începerea demersurilor în vederea redeschiderii porților unității și pentru pacienții non-covid. Spitalul din Rm. Sărat a fost transformat în unitate suport pentru tratarea cazurilor de COVID-19 la sfârșitul lunii martie a anului trecut. De atunci, viața pacienților din oraș,…

Detalii...

SECȚII PLINE CU PACIENȚI NON-COVID

Spitalul Județean din Buzău are toate secțiile pline aproape de capacitate maximă! Și nu e vorba doar despre secțiile care îngrijesc pacienți infectați cu virusul Sars-Cov-2, ci și cele cu persoane care suferă de alte boli. Este semnalul de alarmă tras de managerul unității medicale, Claudiu Damian, în ceea ce privește situația reală cu care se confruntă personalul celui mai mare spital din județ. Un motiv al aglomerării secțiilor Spitalului Județean cu pacienți non-Covid este și faptul că al doilea cel mai mare spital din județ, cel de la Râmnicu…

Detalii...

CREȘTE NUMĂRUL DE PACIENȚI

Valul trei al pandemiei crește din nou presiunea pe Spitalul Municipal Rm. Sărat, unitate suport pentru tratarea bolnavilor cu coronavirus. În urmă cu două săptămâni, conducerea Spitalului Municipal Rm. Sărat a făcut a transmis o nouă adresă către Direcția de Sănătate Publică Buzău și Ministerul Sănătății în vederea redeschiderii unității pentru tratarea tuturor pacienților. Circuitele gândite de reprezentanții spitalului au fost aprobate de către DSP, iar documentele au fost trimise către Ministerul Sănătății. În momentul în care conducerea Spitalului Municipal a transmis ultima adresă către DSP Buzău, în unitatea medicală…

Detalii...

SPITAL DESCHIS, DAR CU CONDIȚII

Spitalul Municipal Rm. Sărat ar putea fi redeschis pentru toții pacienții, la începutul lunii martie. Vestea a fost dată de managerul unității medicale, Adrian Danielescu, la cea mai recentă ședință a Consiliului Local Municipal. Problema redeschiderii spitalului a fost dezbătută, într-o videoconferință cu ministrul Sănătății, la sfârșitul săptămânii trecute. Adrian Danielescu precizează că deschiderea Spitalului din Rm. Sărat depinde de respectarea anumitor măsuri și circuite sigure. Miercuri, conducerea unității medicale trebuie să înainteze propunerile către Direcția de Sănătate Publică Buzău. Pentru redeschiderea și tratarea pacienților COVID, dar și a celor non-COVID,…

Detalii...

DEMERSURI CONTINUATE

Autoritățile din Rm. Sărat speră ca Spitalul Municipal să se redeschidă odată cu scăderea numărului de infectari cu noul coronavirus. Reprezentanții Primăriei spun că vor continua demersurile pentru redeschiderea unității medicale, lucru solicitat, atât de pacienții din zona Râmnicu Sărat, cât și de personalul din spital. În toamna anului 2020, medicii chirurgi, ortopezi și ginecologi, care nu își mai practicaseră meseria de nouă luni, s-au alăturat demersului de redeschidere a spitalului, pentru tratarea tuturor pacienților din Râmnic și din comunele limitrofe. Bolnavii au rămas fără servicii medicale de la sfârșitul lunii martie a…

Detalii...