MUNCĂ MULTĂ, ANGAJAȚI PUȚINI

Muncă multă, angajați puțini. Așa se poate rezuma activitatea  Biroului Vamal Buzău, care se confruntă cu o provocare majoră legată de numărul insuficient de angajați, în raport cu volumul și complexitatea lucrărilor desfășurate. Numai în acest an, lucrătorii vamali au desfășurat peste 400 de controale la operatorii economici din județ. Pentru a face față volumului mare de muncă, la anumite acțiuni, inspectorii buzoieni au fost nevoiți să ceară sprijin colegilor de la Biroul Vamal Galați. În urma celor peste 400 de controale efectuate în acest an, inspectorii Biroului Vamal Buzău…

Detalii

INVESTIȚII PENTRU SIGURANȚA PACIENȚILOR

Pe parcursul anului trecut, la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat s-au realizat o serie de investiții. Cu fonduri din partea Primăriei Râmnicu Sărat, unitatea a modernizat centrala termică, dar a achiziționat și un aparat laser endovenos. De asemenea, spitalul a primit din partea Ministerului Sănătății, un sistem pentru încălzirea pacienților aflați în operație, precum și două incubatoare pentru Secția Nou-Născuți Tot pe parcursul anului trecut, Spitalul Municipal Râmnicu Sărat a finalizat, din venituri proprii, lucrarea de proiectare și execuția instalației de oxigen medicinal pe Secția Boli Infecțioase. Totodată, s-a achiziționat o…

Detalii

DEFICIT DE JURIȘTI LA PREFECTURĂ

Funcționari puțini, volum uriaș de muncă! Se întâmplă în Prefectura Buzău, instituție care funcționează, de mai mulți ani, cu deficit de personal. Aproape toate serviciile din cadrul Prefecturii duc lipsă de personal, însă deficitul se resimte cel mai mult la Compartimentul Juridic, acolo unde situația a devenit critică! Din cauza salariilor mici și a volumului mare de muncă, în ultima perioadă, mai mulți angajați ai compartimentului au părăsit instituția. Ultima plecare a avut loc chiar săptămâna trecută: șefa compartimentului a câștigat un concurs la Vama Buzău, pentru un post de…

Detalii

DEFICIT DE PERSONAL LA POLIȚIA RUTIERĂ

De ani buni, Serviciul Poliției Rutiere Buzău se confruntă cu o acută lipsă de personal. Mulți polițiști au părăsit sistemul, prin pensionare sau la cerere, iar schema de personal nu a mai putut fi acoperită cu absolvenții instituțiilor de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne, și nici din sursă externă. Lipsa de personal de la Poliția Rutieră se resimte cel mai acut în perioada verii, atunci când o mare parte dintre angajații serviciului își programează concedii la mare sau la munte. Deși este vorba despre o meserie foarte solicitantă, chiar periculoasă…

Detalii

PLANURI PENTRU UN BUNCĂR ANTIATOMIC, LA BANCA DE GENE

Banca de Gene pentru Legumicultură din Buzău, abia înființată, are rolul de a conserva peste zece mii de soiuri de plante comestibile. Instituția are în proiect și amenajarea unui buncăr antiatomic în care vor fi depozitate semințele a mii de soiuri de fructe, verdețuri și legume locale. Războiul din Ucraina și amenințările cu atacurile nucleare și chimice sunt motiv pentru punerea la adăpost mai repede a patrimoniului genetic vegetal al României. Contaminarea culturilor, deprecierea soiurilor prin apariția unor mutații genetice ireversibile și chiar dispariția unor specii de plante sunt riscurile…

Detalii

CRIZĂ DE PERSONAL LA CASA DE PENSII

Casa de Pensii Buzău funcționează, de ani buni, cu deficit de personal. Volumul de muncă este uriaș, iar personalul este insuficient. Reprezentanții instituției spun că mai este nevoie de cel puțin 10 angajați pentru ca instituția să se achite în bune condiții de sarcini, mai ales în această perioadă, când este în plină desfășurare procesul de evaluare și recalculare a pensiilor. O soluție pentru completarea organigramei Casei de pensii Buzău, mai ales în perioade cu volum uriaș de muncă, ar fi detașarea temporară unor angajați de la alte instituții publice.…

Detalii

UN NOU VAL DE CONCEDIERI

Început de an de groază pentru o parte dintre salariații societății de servicii a Primăriei Buzău, Urbis Serv SRL. Conducerea societății comerciale a înaintat, recent, către Agenția de Ocupare și Formare Profesională Buzău o înștiințare prin care anunță disponibilizarea colectivă a 15 salariați. Este vorba, atât despre personal de la birouri, cât și muncitori. Aceștia se adaugă la alți 34 de angajați, disponibilizați la sfârșitul anului trecut. La începutul anului, primarul Constantin Toma declara că decizia de concediere a angajaților din societățile subordonate Primăriei este determinată de numărul tot mai…

Detalii

ANGAJĂRI ÎN VREME DE PANDEMIE

Pe perioada Stării de Urgenţă, Spitalul Județean de Urgență  Buzău a făcut angajări pe o perioadă de 6 luni, doar pe bază de CV și interviu. Nu mai puțin de 21 de persoane au fost angajate, în perioada 16 martie – 15 mai, la cel mai mare spital din județ. Dintre cei 21 de noi angajaţi ai spitalului, patru sunt medici, iar nouă sunt asistenți medicali. Totodată, s-au angajat pe bază de CV și interviu două infirmiere, un brancardier, un psiholog, o îngrijitoare, doi  agenți  responsabili cu dezinfecția şi un…

Detalii

AJUTOARE DE LA CRUCEA ROȘIE

Crucea Roșie Buzău a fost, permanent, pe perioada pandemiei, alaturi de pacientii infectati, dar si de personalul medical din spitalele din judet. Reprezentantii Crucii Roșii au distribuit aparatură medicală, materiale de strictă necesitate în tratarea persoanelor infectate COVID-19, solutii dezinfectante, apa, cafea, dar și materiale de protecție pentru angajații din instituțiile care asigură permanență, precum și pentru cei din subordinea Ministerului Sanatatii, Ministerului de Interne și Ministerului Apărării. Ajutoare au ajuns in mai multe randuri si la Spitalul Municipal Rm. Sărat.  Crucea Roșie Buzău a fost si sapatamana trecuta la Spitalul…

Detalii

LABORATORUL REAL TIME – PCR, FUNCȚIONAL DIN MAI

Testările pentru depistarea noului coronavirus ar putea fi realizate la Buzău, de luna viitoare. Cel puțin așa speră conducerea Direcției de Sănătate Publică Buzău, instituție care are în adminisrare, încă de luna trecută, un aparat Real Time PCR, pentru depistarea infecției cu noul Coronavirus. Pregătirile pentru punerea în funcțiune a laboratorului în care va funcționa noul aparat sunt pe ultima sută de metri. Prin dispozitivul PCR se poate detecta orice tip de bacterie, parazit sau virus aflat în organismul uman, prin analiza ADN-ului.  Personalul care va deservi laboratorul Real Time…

Detalii