VAL DE INCENDII

A fost alertă, luni seară, la Policiori, în județul Buzău, în urma unui incendiu care a cuprins aproape 200 de hectare de  vegetație. Focul a fost anunțat în jurul orei 19.00 la numărul unic de urgență 112. Imediat, pompieri, jandarmi și voluntari din comuna Scorțoasa s-au mobilizat pentru a împiedica propagarea flăcărilor, inclusiv la o fermă de animale din apropiere. Incendiul era atât de intens, încât lumina produsa de flăcări era vizibilă din depărtare, de la Poșta Câlnău. Nu mai puțin de 12 ore a durat lupta cu flăcările. Incendiul…

Detalii

ZECI DE MISIUNI PE ZI

Zile de foc la propriu pentru pompierii buzoieni, care sunt solicitați să intervină, la numeroase urgențe, accidente, dar și cazuri medicale. Nu doar această perioadă marcată de caniculă și furtuni a fost aglomerată, ci întreg anul. Dovadă că, în primele 6 luni din 2023, pompierii şi echipajele SMURD Buzău au avut peste 4.900 de intervenții. Peste 80% dintre acestea au fost cazuri medicale. Raportat la întreaga activitate din primele 6 luni, pompierii buzoieni au acționat în peste 27 de misiuni pe zi. O problemă pe care salvatorii o mai au…

Detalii

PRUDENȚĂ PE TIMP DE CANICULĂ!

Pe timp de caniculă, mare atenție unde aprindeți focuri ori unde vă duceți la scăldat! Este avertismentul pompierilor buzoieni în contextul valului accentuat și persistent de căldură. Salvatorii îndeamnă oamenii să evite să aprindă focuri pe suprafețe deschise, în special în preajma lanurilor cu cereale, spații forestiere și locuri de agrement. În condiții de temperaturi ridicate și umiditate redusă, orice scânteie poate produce incendii pe arii extinse. Pompierii avertizează și în privința pericolelor la scăldat, în perioada estivală. Persoanele sunt sfătuite să evite să intre bazine cu apă neamenajate și…

Detalii

POTOP DE MAI

A fost potop, ieri, în Buzău. Județul s-a aflat sub cod galben și portocaliu de vijelii, iar cetățenii au fost avertizați prin mesaj RoAlert că va ploua torențial. Într-un timp foarte scurt, în mai multe localități, s-au acumulat până la 40 de litri de apă pe metrul pătrat, iar mai multe case și gospodării din municipiul Buzău, dar și din județ au fost inundate. În localitatea Dâmbroca, din comuna Săgeata, culturile au fost acoperite de apă. Aici, a plouat cu 52 de litri pe metrul pătrat, iar mai multe case…

Detalii

AN DE FOC

An de foc, 2022, pentru pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău. În medie, salvatorii au avut peste 30 de misiuni pe zi. Cele mai solicitante au fost  intervențiile pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată și de locuințe. Aproape în fiecare zi, echipajele de pompieri au fost chemate să intervină la 3 incendii. Cea mai dificilă misiune a pompierilor a avut loc la sfârșitul lunii martie. Este vorba despre un incendiu de vegetație, produs pe Dealul Istrița, în comuna Breaza. Un alt incendiu de amploare care a avut nevoie de…

Detalii

ATENȚIE LA COȘURILE DE FUM!

Mare atenție la sobe și la instalațiile de încălzire, în zilele geroase, pentru că numărul incendiilor aproape se dublează în lunile de iarnă. O arată și statisticile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău potrivit cărora, de la începutul acestui an, în judeţ, s-au semnalat peste 40 de incendii, unele soldate și cu victime. Principala cauză a incendiilor o reprezintă neglijenţa proprietarilor, care nu îşi întreţin în mod corespunzător coşurile de fum, instalaţiile electrice sau instalațiile de încălzire defecte. Tocmai pentru a evita astfel de nenorociri, pompierii buzoieni îi îndeamnă pe…

Detalii

UCIS DE INCENDIU

Sfârșit tragic pentru un bărbat în vârstă de 65 de ani din Rm Sarat, în urma unui incendiu puternic care i-a cuprins camera în care locuia. Tragedia a avut loc sâmbătă dupa amiaza când bărbatul se afla singur în locuința socială pusă la dispoziție de Primărie. Pompierii din Rm Sărat s-au deplasat la fața locului cu trei autospeciale și s-au luptat mai bine de 3 ore cu flăcările care se manifestau cu violență și cuprinseseră și alte locuinte din vecinătate. Vecinii spun că bărbatul de 65 de ani obișnuia să…

Detalii

ATENȚIE LA ȚURȚURI!

Mare atenție la țurțurii formați, în aceste zile, pe acoperișuri. Este avertismentul pompierilor care atrag atenția că bucățile de gheață reprezintă un real pericol pentru pietoni. Cum pentru zilele următoare meteorologii prognozează o ușoară încălzire, există pericolul ca țurțurii să se desprindă brusc de pe acoperișuri. Pentru a preveni astfel de incidente proprietarii sau administratorii clădirilor trebuie să îndepărteze țurțurii formați la streșinile și jgheaburile imobilelor. Pompierii avertizează și asupra pericolului la care se expun copiii, dar si adulții care vor să patineze pe suprafaţa îngheţată a râurilor, iazurilor sau…

Detalii

TREI CASE, DISTRUSE ÎN INCENDIU

Panică, ieri după amiază, în comuna Siriu. Nu mai puțin de trei case din comuna Siriu au fost cuprinse de flăcări. La fața locului au intervenit patru autospeciale, cu apă și spumă, deservite de 20 de pompieri. Amploarea incediului l-a determinat pe prefectul județului Buzău, Daniel Țiclea, să dispună dislocarea de resurse suplimentare la Siriu. Două persoane au fost transportate de ambulanța SMURD la Spitalul Orășenesc Nehoiu, după ce au suferit atacuri de panică. Alte două persoane au primit îngrijiri la fața locului, din partea a două asistente de la…

Detalii

ZIUA BUCURIEI

A fost ziua bucuriei, la Rm. Sărat! De Ziua Internațională a Copilului, cei mici au avut parte de nenumărate surprize și momente speciale. Centrul Cultural ,,Florica Cristoforeanu”, în parteneriat cu unitățile de învățământ, a organizat o inedită sărbătoare condimentată din plin cu muzică, dans, desene pe asfalt, baloane colorate și multă veselie. La sărbătoare celor mici nu au participat doar copii, ci și părinți, bunici, dar și autorități. De Ziua Copilului, cei mici au fost răsfățați și de politicieni. Organizația din Rm Sărat a tinerilor liberali împrună cu colegii lor…

Detalii