ELIMINAREA URȘILOR PERICULOȘI, ÎNCĂ AȘTEPTATĂ

Numărul urșilor a crescut spectaculos, în județul Buzău, în ultimii ani, și aproape nu este zi în care să nu fie semnalată prezența urșilor, pe ulițele de la sate sau chiar pe drumuri județene și naționale. Potrivit recensământului animalelor, efectuat de către specialiștii Agenției pentru Protecția Mediului Buzău, în pădurile din zona de munte a județului au fost identificați 1.257 de urși, cu 124 mai mulți decât anul trecut și de 10 ori mai mult decât ar fi normal. Deși un ordin al fostului ministru al Mediului ar fi permis…

Detalii

CRIZĂ ADÂNCITĂ DE O ORDONANȚĂ

Deficitul de juriști din Prefectura Buzău se adâncește. De vină este celebra “ordonanță a austerității” care prevede sistarea concursurilor în instituțiile publice, dacă nu s-a trecut de faza selecției dosarelor. Deși Prefectura a scos la concurs 4 posturi vacante de consilieri juridici, categorie la care instituția are un deficit major, orice angajare este acum blocată. Situația este cu atât mai delicată cu cât, de această dată, pentru două dintre posturile scoase la concurs s-au prezentat candidați interesați. Deocamdată, Prefectura Buzău ,,reușește” să-și mai acopere deficitul de personal prin transferul funcţionarilor…

Detalii

ACORDĂ AUDIENȚE CETĂȚENILOR

Cetățenii județului Buzău care se confruntă cu anumite probleme și vor să obțină un răspuns din partea Prefecturii se pot înscrie la programul de audiențe acordate de  reprezentanții instituției. Persoanele care solicită audiență trebuie să prezinte un memoriu, la care să fie atașate toate documentele necesare în vederea obținerii unui răspuns din partea autorităților. Cele mai frecvente probleme prezentate la audiențele acordate de Instituția Prefectului Buzău sunt cele de fond funciar. Subprefectul județului Buzău, Mihail Gabriel Ilie, acordă audiențe în fiecare zi de miercuri, între orele 10.00 – 12.00, la sediul…

Detalii

ANGAJAȚII PREFECTURILOR, FUNCȚIONARI PUBLICI DE STAT

Se anunță vești bune pentru angajații prefecturilor din țară.  În această toamnă, va fi supus aprobării, în Camera Deputaților, un proiect de lege care prevede ca funcțiile publice din cadrul Instituției Prefectului, în prezent calificate ca funcții publice teritoriale, să devină funcții publice de stat. Prefectul de Buzău, Daniel Țiclea, este încrezător că acest proiect de lege va trece la vot în Parlament. Asta după ce documentul a primit aviz favorabil în Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaților. Deşi munca lor implică o răspundere enormă, reprezentând…

Detalii

SOLUȚIE INEDITĂ LA PROBLEMA URȘILOR

Urșii ajung tot mai des în satele locuite de oameni. În unele cazuri, în căutare de hrană, sălbăticiunile ajung chiar în gospodăriile localnicilor şi le omoară animalele. Pentru prevenirea și intervenția promptă în cazul unor astfel de incidente, Guvernul a adoptat, recent, o serie de reglementări, dând mână liberă autorităților locale să reacționeze la atacul sălbăticunilor. Din păcate, în județul Buzău, cele mai multe primării din zonele vizitate de urși nu au încheiat contracte de prestări servicii de intervenție imediată, cu medicul veterinar și cu gestionarii fondurilor de vânătoare. Prefectul…

Detalii

INAUGURARE AMÂNATĂ

Direcția Regim Permise de Conducere și Înamtriculare a Vehiculelor va funcționa în casă nouă, începând din această toamnă! Sediul instituției va fi mutat de pe strada Chiristigii, unde funcționează în prezent, în cartierul Micro 14, pe strada Simila, într-o clădire care a găzduit un centru de plasament. Sediul ar fi trebuit să fie gata chiar în această lună însă, pentru ca cetățenii să beneficizieze de cele mai bune condiții, imobilul a necesitat reparații suplimentare. Prefectuil județului Buzău, Daniel Țiclea, spune că mai sunt de remediat și niste probleme apărute la…

Detalii

STRĂZI INUNDATE DUPĂ FURTUNĂ

Municipiul Buzău a intrat din nou la apă, în urma unei furtuni puternice, care s-a abătut asupra orașului, ieri după-amiază. Așa cum se întâmplă după fiecare ploaie torențială, din cauza sistemului de canalizare subdimensionat, s-au produs inundații în mai multe zone ale orașului. Pe Aleea Industriei, stradă recent reabilitată, apa acumulată după potop a pus cele mai mari probleme conducătorilor auto, dar și pietonilor. S-a circulat cu dificultate și sub pasajul din Bariera Brăilei, acolo unde apa avea, în unele locuri, chiar și jumătate de metru. Mai mulți șoferi „curajoși”…

Detalii

COMUNE FĂRĂ SERVICIU DE SALUBRIZARE

9 comune buzoiene nu au propriul serviciu de salubrizare ori nu au încheiat contract de servicii cu o firmă specializată în acest domeniu.  Situația îngrijorătoare reiese dintr-un raport al Agenției pentru Protecția Mediului și a fost prezentată, recent, de către subprefectul Viorel Holban. Subprefectul Viorel Holban consideră că este necesară și implicarea autorităților județene pentru rezolvarea acestei situații. În câteva comune, precum Lopătari sau Mihăilești, se fac demersuri pentru organizarea unui serviciu de ridicare a gunoiului. În alte comune, însă, problema colectării deșeurilor se dovedește a fi una greu de…

Detalii

SERVICIUL PERMISE AUTO, ÎN CASĂ NOUĂ

Vești bune pentru buzoienii care vor să-și obțină, în viitorul apropiat, permisul de conducere auto. Timpii de așteptare pentru susținerea probei practice a examenului auto au fost micșorați. Asta, deoarece conducerea Prefecturii Buzău, insituție în subordinea căreia se află Serviciul Înmatriculări și Permise Auto, a reușit suplimentarea numărului de examinatori auto. După încadrarea pe funcții a unor noi examinatori auto, au apărut locuri libere pentru efectuarea probei practice a examenului auto și pentru lunile octombrie, noiembrie și decembrie. În același context, subprefectul Viorel Holban anunță că Serviciul Permise și Înmatriculări…

Detalii

AUTORITĂȚI ÎN ALERTĂ, DIN CAUZA PESTEI PORCINE

Autoritățile sanitar-veterinare din Buzău sunt alertă, din cauza numărului în continuă creștere a focarelor active de pestă porcină africană. La începutul săptămânii, în județ, erau active nu mai puțin de 24 de focare de pestă, un record pentru ultimii doi ani. Din acest motiv, conducerea Prefecturii Buzău a convocat toți primarii din județ la o ședință, online, la care a participat și reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinare Buzău. Responsabilii Direcției Sanitar-Veterinare Buzău spun că, atât focarele, cât și suspiciunile legate de pesta porcină africană au apărut mai ales în localitățile din zona…

Detalii