MULȚI ȘOMERI

Buzăul se află printre județele cu cei mai mulți șomeri din țară. Conform datelor provizorii ale recensământului populației de anul trecut, aproape 145.000 de buzoieni sunt angajați, iar circa 11.000 sunt șomeri. Asta situează Buzăul pe locul 21 în ierarhia judeţelor, din punctul de vedere al ponderii populației șomere a județului. De altfel, când vine vorba de șomeri, Buzăul s-a aflat, de-a lungul timpului, mai mereu printre județele ,,fruntașe”, alături de Vaslui. Mai grav este că numai anul trecut, 5.000 de şomeri aflați în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei…

Detalii

INVITAȚI, DIN NOU, SĂ SE RECENZEZE

Peste 9.000 de cetățeni din muncipiul Buzău au fost recenzați săptămâna trecută, în prima săptămână în care recensământul populației a fost prelungit. Astfel, de la începutul operațiunii au fost recenzați doar 92.000 de buzoieni, față de aproape 130.000 cât figurează cu domiciliul în muncipiu. În aceste condiții, recensământul a fost prelungit până pe 31 iulie. Deoarece există riscul ca, până la finalul perioadei de recenzare să nu fie acoperită întreaga populație rezidentă estimată, reprezentanții Primăriei Buzău îi îndeamnă pe locuitorii orașului să meargă la centrele de recenzare sau să-i primească…

Detalii

INVITAȚI SĂ SE RECENZEZE

Buzoienii care încă nu s-au recenzat, ar trebui să o facă, în cel mai scurt timp, mai ales că recensământul populației și locuinței s-a prelungit, din nou, până la 31 iulie. Este apelul făcut astăzi de către deputatul Nicolae Roman, unul dintre fondatorii Partidului  Alternativa Dreaptă, formațiune politică constituită, în mare parte, din foști membri ai AUR. Nicolae Roman consideră că buzoienii au greșit atunci când i-au ascultat pe unii politicieni și nu s-au prezentat la referendumul ce ar fi consfințit unirea comunei Țintești cu municipiul Buzău. Dacă această unire…

Detalii

APELUL AUTORITĂȚILOR

Să privim recenzorii cu încredere! Acesta este mesajul autorităților locale din Râmnicu Sărat. Reprezentanții Primăriei îndeamnă cetățenii să primească cu încredere recenzorii și să răspundă la chestionar. De la începutul lunii iunie, recenzorii au început să viziteze persoanele care nu s-au autorecenzat online sau care nu au finalizat corect și complet chestionarele de recensământ. Etapa de colectare a datelor prin deplasarea recenzorilor pe teren se va desfăşura până pe 17 iulie. Participarea la recensământ este obligatorie. Întregul proces al colectării datelor se desfășoară cu asigurarea confidențialității și protecției depline a…

Detalii

PARTICIPI LA RECENSĂMÂNT, AI O ZI LIBERĂ

Pe lângă sărbătorile legale și zilele de concediu, anul viitor, salariații din România ar putea putea beneficia de o zi liberă în plus! Condiția este să participe la „Recensământul Populației și Locuințelor”, din 2022, prin completarea online a chestionarului de autorecenzare. Conducerea Direcției Județene de Statisică Buzău explică ce pași trebuie urmați pentru a beneficia de ziua liberă. Dovada de autorecenzare online se listează și se atașează la o cerere de concediu ce trebuie depusă la angajator. Persoanele salariate se pot autorecenza prin intermediul telefonului mobil, tabletei sau al computerului.…

Detalii

NOUTĂȚI LA RECENSĂMÂNTUL POPULAȚIEI DIN 2022

Anul viitor, vom afla exact câți mai suntem în această țară! Este vorba despre un nou recensământ al populaţiei şi locuinţelor, care va fi demarat de către Institutul Naţional de Statistică. Recensământul din 2022 vine cu o noutate absolută: autorecenzarea on-line. Autorecenzarea on-line se va desfășura în perioada martie – mai 2022. Apoi, în perioada mai – iulie 2022, se va realiza în teren colectarea, prin interviu față-în-față, asistată de calculator, a înregistrărilor individuale, pentru acele persoane pentru care nu s-a realizat autorecenzarea on-line. La recensământ vor fi înregistraţi cetăţenii…

Detalii

RECENSĂMÂNTUL DE PROBĂ AL POPULAȚIEI

De mâine, Institutul Național de Statistică va demara un recensământ de probă, ca etapă de pregătire a Recensământului Populației și Locuințelor, care va avea loc în semestrul I al anului 2022. La recensământul de probă al populației, Direcția Județeană de Statistică Buzău a selectat 24 de sectoare din două localități. Este vorba despre municipiul Buzău și satul Maxenu, din comuna Țintești. Recensământul de probă al populației și locuințelor este doar de testare a capacității de colectare, stocare și prelucrare a datelor de recensământ, ce va fi făcută de către recenzori…

Detalii