FOSILE DE MAMUT PE MALUL BUZĂULUI

O descoperire uimitoare făcută în luna august ar putea duce la deschiderea unui nou șantier arheologic pe malul râului Buzău. Este vorba despre fragmente osoase de mari dimensiuni despre care specialiștii Muzeului Județean Buzău spun că provin de la mamuți. În acest areal ar urma să fie căutate, în perioada următoare, urmele unor mamifere de mari dimensiuni, care ar fi trăit în urmă cu peste 2 milioane de ani. Reprezentanții Muzeului Județean Buzău deja au demarat verificări în zonă, dar au cerut și ajutorul specialiștilor de la Institutul Geologic al…

Detalii

ȘANTIERE DESCHISE MAI DEVREME

Cercetările de pe șantierele arheologice din județul Buzău, considerate de importanță majoră pe plan național și chiar internațional, vor fi reluate mai devreme, în acest an. Redeschiderea siturilor arheologice a fost planificată încă de anul trecut, iar prima etapă de cercetări va debuta în luna mai, cu o lună mai devreme, față de alți ani. Una dintre cele mai dificile provocări ale arheologilor buzoieni va fi explorarea șantierului de la Târcov, din comuna Pârscov, într-o zonă greu accesibilă. În punctul ,,Piatra cu Lilieci”, se află în cercetare o așezare din…

Detalii

INVITAȚI PE UN ȘANTIER ARHEOLOGIC

Reprezentanții Muzeului Județean Buzău îi invită pe toți cei pasionați de istorie pe șantierul arheologic Pietroasa Mică – Gruiu Dării, cu ocazia Zilei Porților Deschise. Evenimentul va avea loc vineri, 6 august, de la ora 10.00. Buzoienii care se vor încumeta să urce dealul cetății dacice vor putea vizita șantierul arheologic și vor primi informații prețioase de la  cercetătorii și muzeografii Muzeului. Accesul la aceste activități este gratuit, însă cu respectarea unor minime reguli de protecție anti-Covid. Șantierele arheologice din județul Buzău au fost deschise pentru cercetare în luna iunie…

Detalii

ȘANTIERE ARHEOLOGICE REDESCHISE

Șantierele arheologice din județul Buzău vor fi deschise în această vară, pe fondul ridicării unor restricții anti-Covid. Anul trecut, pandemia de coronavirus a blocat total activitatea de cercetare arheologică a Muzeului Județean de Istorie Buzău. Elevii și studenții, pasionați de istorie, pot oricând să viziteze, în vacanța de vară, șantierele arheologice din județul Buzău. Este nevoie însă ca aceștia să se organizeze în grupuri și să anunțe vizita cu câteva zile înainte. Rezultatele cercetărilor arheologice din această vară vor fi publicate în „Mousaios”, revista editată an de an de Muzeul…

Detalii