RISCURILE REABILITĂRII

Reabilitarea Drumului Județean 203 K, pe tronsonul Mărăcineni –Podul Muncii, a adus pe lângă beneficii și un inconvenient.  Stratul nou de asfalt turnat de constructor a schimbat, deloc în bine, comportamentul șoferilor, care au tendința de a apăsa mai mult pedala de accelerație când parcurg această șosea. Este un fapt recunoscut chiar de către unii dintre primarii localităților buzoiene prin care trece acest tronson de drum. Dacă unii locuitori din Cernătești, spre exemplu, și-ar dori montarea în asfalt a unor limitatoare de viteză în dreptul trecerilor de pietoni, cetățenii din…

Detalii

MAȘINĂ DE POLIȚIE, GONIND PRIN LOCALITATE CU 100 DE KM/H

O mașină de poliție a fost surprinsă gonind prin localitate cu 100 de kilometri la oră, în județul Buzău, pe drumul European 85. Filmarea a fost realizată de un alt șofer, care se afla în spatele autospecialei, și care, circula cu aceeași viteză excesivă. Din imagini se vede că autospeciala de Poliție nu avea pornite semnalele luminoase. Mai mult, martorii susțin că la volanul mașinii se afla o polițistă, care vorbea și la telefon în tot acest timp. Imaginile au ajuns la polițiștii din Buzău, care încearcă acum să identifice,…

Detalii